Dulush's Blog

Adio dar raman cu tine!

Malina Iordache — Tue, 19 Apr 2011 12:51:04 +0000

Nu am mai scris de ceva timp pe blogul Dulush. There’s a reason to it!
In curand voi lansa un nou blog, dezvoltat tot pe platforma de wordpress. Va fi un blog “oficial”, cu numele, poze si mai multe info legate de subiectul drag mie: evolutia umana.

Love it! Revin cu info dupa Pasti. Pana atunci, o vacanta frumoasa si o pauza relaxanta! O meritam!

Experimentul zambetul

Malina Iordache — Mon, 04 Apr 2011 18:47:56 +0000

Curioasa sa-mi probez teoria conform careia oamenii sunt animati in mod exclusiv de dorinta de a fi iubiti, in ultimele zile am pornit un experiment nou nout. De fiecare data cand ma intalnesc cu prieteni, cunostiinte sau necunoscuti, le suprind calitatile si ii complimentez din plin! Natural, cu zambetul pe buze si sinceritate totala, le reamintesc ca sunt speciali, superbi, frumosi, unici!
Imi place sa fac asta in mod special cu cei mai ‘duri’ sau ‘rai’ dintre ei.
Inevitabil, la auzul cuvintelor dulci, toti imi zambesc inapoi, se uita fix in ochii mei si parca se lumineaza de fericire.
Devine din ce in ce mai clar, all we need is love.

Cuvinte de evitat – capitolul 3

Malina Iordache — Thu, 24 Mar 2011 13:58:16 +0000

“Incerc” este un cuvant care, mie personal, imi provoaca dureri de cap.
Daca un partener de afaceri imi spune ca incearca sa raspunda la mailul meu intr-un anumit interval de ore, este clar ca nu ma pot baza pe el.
Daca un prieten imi spune ca incearca sa ajunga la film, din nou nu ma pot baza pe raspunsul lui.
“Incerc” este deci un cuvant deosebit de ambiguu pentru ca, in definitiv, nu iti spune nici “da” nici “nu”.
Cuvantul in chestiune devine deci o struta camila care evita in mod elegant un raspuns clar si solid la o anumita problematica, oricare ar fi ea.
Pe de alta parte, “incerc” iti ofera si un fals adapost de actiune. Mai exact, cand tu insati spui “o sa incerc sa …” este clar ca nu esti deosebit de motivat.
“Incerc” mai este cu succes folosit de aceia dintre noi care nu au incredere in propriile persoane sau in actiunile pe care le intreprind.
In concluzie, nu pot decat sa sugerez sa nu incerci, ci sa faci! Sa treci de la stadiu pasiv al incercarii la cel activ al actiunii.
De acum incolo, te rog mult ca de fiecare data cand te surprinzi pronuntand “incerc” sa il inlocuiesti cu ” fac”. Poti acompania acest ultim cuvant si de un pumn infipt sanatos in masa.
“Eu fac asta, acum!”
Parca suna mai bine, nu?

despre IUBIRE

Malina Iordache — Wed, 23 Mar 2011 15:11:08 +0000

Dupa cum discutam ieri cu o prietena, noi suntem familia Morometziilor – noi, adica romanii.
Deci, pe fondul acestei istorii zbuciumate pe care o cunoasteam cu totii, am devenit mai preocupati de supravietuire, iar IUBIREA – pana si cuvantul ma cutremura – a devenit cumva un moft prea scump, pentru copii rasfatati.
Ei bine, mes cheries, nu este asa!

Eu va spun deci, acum si aici:
ca iubirea este motorul acestei lumi
ca toti visam, mancam si respiram doar pentru iubire
ca unii vor bani pentru ca de fapt vor iubire
ca altii vor familie pentru ca de fapt vor iubire
ca ridicam cladiri, statui, palate pentru ca ne dorim iubire
ca ranim, jignim si plangem pentru ca nu am primit iubire
ca invidiem, furam, agresam pentru ca nu am primit iubire
ca ne luptam pentru iubire
luptam cu sabii si mitraliere

cautam nebuni iubire si suntem vesnic flamanzi de ea.
si in tot acest tumult nebun,

uitam ca iubirea este chiar in noi,
pentru ca nu avem nevoie de nimeni pentru a ne iubi pe noi.
pentru ca ne consideram by default in propriile noastre vieti
si pentru ca de multe ori chiar devenim supporting act in propriile noastre vieti.

Suntem slabi pentru ca uitam sa ne iubim pe noi.
Vom fi zei cand vom intelege ca suntem Dumnezeu.

fara cuvinte, fara actiune, fara sens

Malina Iordache — Thu, 17 Mar 2011 17:01:46 +0000

Din ziua cutremurului si a tsunamiului ce a urmat, am privit – ca majoritatea omenirii – in mod obsesiv, stirile. Online, offline in print si pe bloguri. Poze, filmulete, interviuri si declaratii. Am pus cap la cap tot ce se pretrece in Japonia, am urmarit fiecare imagine si am citit fiecare cuvant cu sufletul la gura.

[ma uit la tastatura laptopului si ma intreb ce sa scriu despre miile de morti - doar oameni - despre miile de raniti, despre cei care s-a pierdut, despre 10 000 - adica peste jumatatea unui oras - care este data disparuta.]

Cuvintele sunt de prisos, actiunile sunt greu de implementat (excepand donatiile. Doneaza si tu aici).

Citesc acum pe net ca centrala de la Fukushima mai are 48 de ore pana la topirea reactoarelor (am invatat si cate sunt, am vazut intr-o simulare si unde sunt pozitionate). Cercetatorii sunt insa sceptici, sansele de a evita tragedia sunt din ce in ce mai mici.
Ce putem face noi, deci? Sa ne rugam?! Sa ne gandim?! Sa speram si sa privim neputinciosi la o desfasurare pe care nu o putem impiedica?! … Ingrozitor gand, oribil scenariu!

Cuvinte de evitat – capitolul 2

Malina Iordache — Wed, 16 Mar 2011 11:19:16 +0000

Continui periplul lexical cu un nou cuvant tocmai bun de evitat: nu.
“Nu” este bineinteles, forma cea mai pura, bruta si abrupta a negatiei. “Nu”este, in realitate, negatia prin excelenta!
Acest cuvant, precum cel anterior – “trebuie” – are impact dublu, atat pentru cel care il enunta, cat si pentru cel care il aude.
“Nu” este un cuvant limitativ si descurajant, care scoate mai degraba in evidenta partea goala a “paharului”decat partea lui plina. El are si puterea de a ne incarca cu energie negativa urmata de o clara dorinta de respingere.
Inainte de a ne grabi catre folosirea lui “nu”, ce ar fi sa tragem aer in piept, sa analizam situatia si din perspectiva celuilalt si sa gasim o noua forma de exprimare?

NLP-ul (neuro lingvistic programing – o forma autodezvoltare) ne invata ca in spatele oricarei actiuni intreprinse de o persoana, se ascunde o intentie pozitiva.
Oricat de dura ar fi actiunea respectiva, exista o intentie pozitiva. Stiu ca este greu de asimiliat aceasta informatie – mie cel putin mi-a dat de furca – mai ales cand te gandesti la actiuni grave cum ar fi furt sau omor.
Adevarul insa este acesta: orice actiune ascunde o intentie pozitiva a individului care a facut actiunea. Unele actiuni sunt cu totul orientate catre persoanele care le intreprind, altele sunt orientate si catre un grup de oameni sau o comunitate.

Pornind deci de la aceasta idee, inainte de a folosi negatia suprema, trageti aer in piept si puneti-va 3 intrebari:

1. Unde este intentia pozitiva a acestui om?
2. Cu ce are el dreptate in ceea ce spune?
3. Cum pot formula raspunsul fara sa folosesc nici macar o forma de negatie?

Cuvinte de evitat – capitolul 1

Malina Iordache — Tue, 15 Mar 2011 11:46:54 +0000

Pe parcursul experientelor pe care le-am avut in ultima vreme, am realizat puterea extraordinara a cuvintelor. Am aflat astfel ca “a spune o vorba in vant” nu exista!
Cuvintele pe care le folosim au veleitati de creator sau distrugator pentru cei carora le comunicam, dar – si aici e cel mai important – au consecinte deosebite asupra noastra.

Mi-am permis, deci, sa compun mai jos o lista cu cateva cuvinte pe care eu personal, v-as recomanda sa le supravegheati cu mare atentie:

1. Trebuie.

Ex: “Eu TREBUIE sa fac asta.” sau “Tu TREBUIE sa ma duci acolo.”

Cuvantul “trebuie” impune obligativitate, care ne taie “aripile” si ne suprima libertatea.
Niciun om nu trebuie sa faca nimic, el poate dori sa faca un lucru sa altul.
Un om nu trebuie sa se duca niciunde sau sa ajute pe nimeni. El poate alege, insa, sa se implice in a oferi ajutor. Si asta pentru ca fiecare om este cu totul responsabil si stapan pe viata lui.
Cand spui: “Trebuie sa ma duc la munca”, nu faci decat sa pui o presiune si mai mare pe tine, recunoscand astfel ca munca nu este o placere sau o alegere, doar o trebuinta.
Hai sa facem un mic exercitiu:
Supravegheaza-ti limbajul si elimina cuvantul “trebuie” cu “aleg”, “imi doresc”, “optez pentru” sau orice alt cuvant considerati ca se potriveste.
Faceti deci, acest exercitiu si veti observa cum deodata “ochelarii” prin care va priveati viata se schimba.

Schimba ochelarii!

Malina Iordache — Mon, 07 Mar 2011 16:22:22 +0000

Situatia 1: Iti conduci masina linistit, esti intr-un oras… Sa spunem ca e duminica, soarele straluceste, cerul e senin, zambesti incantat. La un moment dat, parca iesit din pamant, un sofer grabit si neatent iti taie calea. Te enervezi pe “nenorocitu’ ” care ti-a strica plimbarea lina. “Un neeaducat” iti spui. Il claxonezi din plin, il urmaresti putin, il depasesti, te asezi in fata lui si franezi brusc. Sa vada si el cum e, nu?

Situatia 2: Intri intr-un magazin. Esti grabit, ai intarziat la o intalnire si trebuie neaparat sa iti cumperi ceva (sa spunem o cutie de Tic Tac). Zambesti politicos si o intrebi pe vanzatoare: “Ma scuzati va rog. Ma grabesc, puteti sa imi dati o cutie de Tic Tac.” Raspunsul vine prompt: “Si ce sa iti fac eu domn’le daca te grabesti?” Te uiti mirat spre vanzatoare, in definitiv, ai fost bine crescut, nu ai intrerupt, nu ai folosit cuvinte sau un ton neintelegator. “Prost crescuta”, iti spui in gand – si pleci. Nu te mai intorci niciodata la magazinul respectiv.

Situatia 3: Te duci intr-o institutie publica si te directionezi catre ghiseu. “Buna ziua! Am venit sa platesc impozitul pe venit.” Doamna te aude, nu iti raspunde, se intoarce cu spatele, se ridica de pe scaun si pleaca. Te enervezi “Nenorocii astia de la stat, primesc bani si nu fac nimic. Dupa aia o mai tin si in greve toata ziua! Las ca il stiu eu pe directorul care stie pe directorul. Ma duc la el imediat si ii spun ce angajati are!”

Ai dreptate ce-i drept. Tu ai fost in regula, nu ai gresit cu nimic. Si totusi, existenta iti este poluata de prezenta acestor persoane pe care nu le poti schimba cu nimic.

Nu stiu prea bine cum sa leg intro-ul de ceea ce urmeaza, dar lasa-ma sa iti dau argumentele astea:

1. realitatea ta este in regula, dar ce poti spune despre realitatea celuilalt? Nu caut acum scuze celor implicati in orice fel de “ciocnire”cu tine, dar care crezi ca e viata celor care impart otrava si nefericire? Crezi ca ei se intorc in fiecare zi intr-un camin calm, frumos, armonios?
Reactiile lor – fata de oameni cu totul necunoscuti – crezi ca spun ceva despre tine sau despre ei?
Cine si cat timp crezi ca i-a educat pe ei? Cator oameni crezi ca le-a pasat de ei, cati crezi ca i-au iubit si respectat? Cati crezi ca si-au pierdut timpul ca sa ii “ridice” din conditia lor?
Crezi ca au fost copii candva? Si daca da, care crezi ca a fost copilaria lor? Care e fost mentorul lor? Crezi ca vreunul dintre parinti le-a fost model?
Un om imparte ceea ce a fost invatat sa imparta.

2. te deranjeaza existenta acestor “exemple” in societatea / lumea noastra? Ti se pare ca suntem coplesiti de ei? Dar tu ce ai facut? Cand ai fost ultima oara voluntar? In cate orfelinate ai intrat? Cu cati copii saraci, batuti, chinuiti, amarati ai vorbit? Cate Craciunuri ai pus 50 de lei deoparte pentru a le da o jucarie celor din cartierele fara geamuri in ferestre?

Schimba, deci, orchelarii. Realitatea ta este reala in ochii tai si in acelasi timp un vis pentru cel de langa tine. Oricat de mult te-ar cunoaste, nimeni nu te cunoaste cu adevarat.
Deci, nu te pune in pantofii nimanui, nu argumenta si nu explica.
Pur si simplu, accepta ca realitatea are atatea fatete cati oameni (adica vreo 7 miliarde).

Lumea asta, mica sau mare, sau cum o fi ea – a noastra este.
Nu stim sigur de ce suntem aici, nu stiu ce e inaintea ei si dupa ea. Stim doar ce avem acum, aici.
Depinde de fiecare dintre noi cum va gestiona toti “soferii”, “vanzatoarele” si “functionarii publici” din viata lui.

Organizam, reorganizam, structuram, restructuram

Malina Iordache — Mon, 07 Mar 2011 12:02:41 +0000

De curand, am facut un sky dive – ma refer la decizia de a porni proiecte sociale, mai degraba decat cele bazate pe un profit exagerat.
Antreprenorul social este cel care dezvolta un business sustenabil, real si profitabil. Pe de alta parte insa, el pune accentul pe numarul persoane favorizate de proiectul lui, in detrimentul profitului exagerbat.
Fac aceasta mentiune pentru ca, de multe ori ma lovesc de prejudecata faptului ca “antreprenoriat”, legat de “social” ar reprezenta o noua forma de voluntariat. Cu toate ca iubesc voluntariatul si il recomand tinerilor care doresc sa inteleaga importanta castigului emotional si care doresc sa invete cum se munceste mai bine, eu ma aproprii de 30 de ani si sunt din ce in ce mai focusata pe familia pe care o sa o intemeiez in curand si casuta pe care o sa o construiesc langa Bucuresti.
Pe de alta parte, nici bogatia nu ma incanta exagerat – casa, masini, bani de vacanta, scoli si un cont de cateva sute de mii sunt suficienti pentru mine. (Daca vi se pare mult, aveti grija! Saracia nu este normalitate! Abundenta este!)
In fine, inchei aceasta paranteza, simteam nevoia de argumentez.
In acest nou context, am atras tot ce mi-am dorit: proiectele la care visam sa lucrez la 40 de ani (oare de ce m-am limitat pana acum?!), oamenii care gandesc ca mine, dezvoltarea pe care mi-am dorit-o.
Simt ca sunt in barca mea – in sfarsit – de cand o caut! Dar nici asta nu e motivul postului.
De fapt, motivul este unul cat se poate de simplu. Am fost sunata astazi de unul dintre trainerii la al carui workshop am fost, cu rugamintea sa ii fac endosement (adica sa il laud ) la una dintre intalnirile pentru vanzare pe care le are cu potentialii lui clienti.
Trecand peste onoarea momentului – trainerul respectiv este unul dintre mentorii mei – am inceput sa gandesc ce anume as putea spune.
Asa ca m-am gandit ca doua idei bune pentru sharing:

NU RENUNTA NICIODATA!

CAUTA-TI DRUMUL!

Spor, ne vedem in curand!

Martisor cu zambete si fluturasi :)

Malina Iordache — Tue, 01 Mar 2011 10:11:00 +0000